Home / INTRODUCERE ÎN NUTRIGENETICĂ (NUTG201RO)

 

Nivel intermediar

Autor : Mihai Niculescu, MD, PhD

Curs organizat sub egida Asociației ”SPHERES” pentru Inovare, Cercetare și Educație Responsabilă.

Toate drepturile și obligațiile de copyright aparțin autorului cursului.

Cursul Introducere în Nutrigenetică (NUTG201RO) este destinat specialiștilor în științele vieții (nutriție, medicină, farmacologie, genetică, biologie, etc.) care doresc să aprofundeze domeniul nutrigeneticii pentru a dobândi competențe suplimentare în nutriție. Cursul face apel la cunoștințe fundamentale de genetică, biochimie, nutriție, statistică și engleză (citit) și cuprinde noțiuni actuale despre nutrigenetică, conținutul său putând fi asimilat unui curs universitar derulat pe un semestru.

Acest curs se desfășoară complet online și asincron, putând fi parcurs în ritmul propriu dorit de fiecare participant, până la 28.02.2026 (updated), data încetării accesului la materialul cursului. Finalizarea integrală a testelor formative și sumative asociate tuturor modulelor și capitolelor cursului până la 28.02.2026 (updated), ora 24.00 (ora României), asigură cursanților o ”diplomă de finalizare cu succes” a cursului si o reducere de 20% din taxa de inscriere pentru cursurile ulterioare oferite de Spheres pe aceeasi temă. Inscrierile la curs se pot face până la 30.11.2025 (updated).

Cursul este organizat pe șapte capitole tematice. Fiecare capitol tematic este împărțit în module care au o durată medie a prezentării de aproximativ între 15 și 25 de minute. Accesul la aceste capitole este permis doar succesiv și este condiționat de formularea a minim 80% răspunsuri corecte la intrebările din cadrul evaluărilor sumative (de la sfârșitul fiecărui capitol). Capitolul 1 poate fi accesat fără nicio condiționare privind cunoștințe anterioare oferite de Spheres.

Cursul este prezentat în format audio-video. Participanții pot avea acces la conținutul prezentărilor și în regim offline. În acest scop, conținutul fiecărui modul de curs poate fi descărcat și salvat sub formă de document PDF, împreună cu lecturile aferente. Materia de curs include și articole științifice (de regulă în limba engleză), conținutul acestora fiind, de asemenea, subiect al testelor sumative (de sfârșit de capitol).

Conținutul testelor summative urmărește stabilirea nivelului de cunoaștere obținut atât de pe urma asimilării informației prezentate la curs cât și în cadrul lecturilor necesare, atașate fiecărui capitol. Refacerea testelor, până la obținerea rezultatului necesar accesului la capitolul următor (min. 80% răspunsuri corecte), este permisă, fără nici un fel de restricții.

În situații excepționale, pentru a accesa conținutul capitolului următor, fără a obține nivelul de 80% răspunsuri corecte la o evaluare, participanții se pot adresa prin e-mail autorului cursului. Este la latitudinea autorului de curs să permită accesul la capitole ulterioare fără atingerea scorului cerut, de 80%. În acest caz, cursanții nu vor mai putea obține o diplomă de ”finalizare cu succes” a cursului.

Conținutul cursului

Capitolul 1 – Introducere și Istoric (3 module)

  • Ce este nutrigenetica?
  • Nutrigenetica – istoric
  • Domenii înrudite

Capitolul 2 – Determinarea Nevoilor Nutritive (3 module)

  • Istoric și actualitate
  • Valori de referință – variante
  • Recomandări standard – plusuri și minusuri

Capitolul 3 – Fundamentele Nutrigeneticii (4 module)

  • Elementele nutrigeneticii
  • Structura genetică modulează expresia genelor
  • Tipuri de variații genetice
  • Genele și nutriția – mituri și realitate

Capitolul 4 – Bazele Științifice ale Nutrigeneticii (6 module)

  • Variabilitatea fenotipică
  • Evoluția genetică
  • Interacțiuni
  • Utilizarea haplotipurilor în nutrigenetică

Capitolul 5 – Rolul Nutrigeneticii în Sănătate (7 module)

  • Conceptualizare
  • Câmpuri de acțiune ale nutrigeneticii
  • Sarcină și lactație
  • Ținte nutriționale pentru adultul sănătos
  • Nutrigenetica bolilor metabolice

Capitolul 6 – Aspecte Tehnice în Nutrigenetică (8 module)

  • Introducere
  • Procesarea ADN
  • Genotiparea prin PCR
  • Genotiparea prin microarrays
  • Genotiparea prin secvențiere (NGS)
  • Problema rezultatelor false

Capitolul 7 – Deontologie și Etică în Nutrigenetică (2 module)

  • Principii și comportament
  • Criterii de selecție a testelor nutrigenetice
În conformitate cu Legea nr. 69 din 28 martie 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, proprietatea asupra întregului conținut al cursului (denumire curs), postat pe website-ul https://www.spheresea.org sau pe www.spheres.ro apartine domnului Mihai Dinu Niculescu, PhD, MD.  Pe cale de consecință ”reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc și sub orice formă, în totalitate sau în parte, precum și stocarea permanentă ori temporară(…) pe dispozitive de orice natură și în orice formă” a conținutului acestor pagini, fără consimțământul autorului / autorilor, se consideră o violare a drepturilor de autor. Excepție fac acele porțiuni ale cursului care sunt specificate ca fiind posibil a fi stocate temporar (în general fișiere de tip PDF cum ar fi materialele ajutătoare cursului).